Treceți la conținutul principal

Postări

Postări

Despre Campionatul Mondial de Esports 2023 de la Iași

     Iaşul va găzdui cea de 15-a finală a Campionatului Mondial de Esports, programată să se desfăşoare în 2023. Competiţia revine în România, după ce în 2013 a fost găzduită de Bucureşti, şi va reuni aproximativ 1.200 de jucători din peste 100 de ţări.      În acest an, competiția va avea loc în Bali (Indonezia). Iașul a fost desemnat oraș gazdă pentru ediția de anul viitor, în dauna unor orașe precum Istanbul, Genova, Las Vegas, Busan și Vancouver.      Industria jocurilor video în România include în prezent peste 125 de companii şi 6.000 de oameni care lucrează în domeniu, ceea ce plasează România în top 10 în UE din acest punct de vedere. Astfel, organizatorii se așteaptă ca Mondialul de E-Sports să reprezinte un real succes din toate punctele de vedere.      “Dacă vorbim despre spectatori, ne așteptăm la peste 4.000 de oameni prezenți în fiecare zi a competiției. Ne dorim să avem echipe din Romania calificate la fiecare dintre jocuri. Iar din perspectiva celor care se vor ui

Cele mai recente postări

Imagine

Ce este Esports?

Imagine

Reguli de bază ale celor mai populare sporturi electronice